Migrația

Acest modul relevă ce înseamnă migrația și ne permite să descoperim istoria noastră migratoare

Fortăreața Europa

  1. ”Fiecare persoană are dreptul de a se deplasa liber în cadrul unui stat și să își aleagă locul de reședință fără a i se îngrădi libertatea.”
  2. ”Fiecare persoană are dreptul să părăsească orice țară, inclusiv cea natală, și să se întoarcă înapoi dacă vrea.“
Articolul 13, Declarația Universală a Drepturilor Omului

Granițele și regulile de restricționare reprezintă drepturi umane la nivel mondial.

Unele din regiunile mondiale, în care se demonstrează problematica restricționării drepturilor umane, o reprezintă U.E. și granițele S.U.A, unde multe persoane vin în căutarea unui trai mai bun.

SUA

Granița internațională dintre Statele Unite și Mexic este lungă de 3.144km și este una din cele mai trecute granițe ale lumii. În 2006, au fost înregistrate mai mult de 250 de milioane de treceri legale. Numărul imigranților ilegali din Mexic, Guatemala, El Salvador, Honduras, Nicaragua și Ecuador este estimat la 350,000.

Majoritatea tinerilor din America Centrală stau chiar și pe acoperișul trenurilor pentru a călători sute de km să ajungă la granița Mexicului cu S.U.A. Pentru a restricționa imigrația ilegală, Statele Unite au început să construiască un zid pe graniță, care trebuie să aibă lungimea de 1125 km, și să fie securizat de 6,000 de gărzi.

Fostul președinte al Mexicului, Felipe Calderon, a comparat această construcție pe graniță cu Zidul Berlinului și organizațiile care militau pentru drepturile omului precum Amnesty International au criticat de asemenea construcția. Numărul persoanelor care au murit în timp ce încercau să treacă granița ilegal, este estimat a fi la 250-500 anual. Doar în 2010, 253 de persoane au murit încercând să traverseze deșertul Sonoran, din sudul Arizonei.

. Examinează seria de fotografii a canalului de știri german N-TV. Vezi pozele cu granița U.S.A.-Mexic. Lasă pozele să vorbească.

UE - Africa

Încă de la înființare, granițele dintre statele U.E. au fost puse treptat la pământ. In același timp, U.E. și-a întărit granițele externe din ce în ce mai mult. Așa s-a născut °fortăreața Europa°.

In Europa, țările mediteraneene sunt în vizorul public. În Spania, Italia, Grecia, oricine poate vedea imagini în mass-media cu imigranți și refugiați, mai ales din Africa, înghesuiți în bărci din lemn care își doresc să ajungă în Europa. Oamenii așteaptă deseori luni întregi, unii chiar și ani, pentru a trece din Maroc sau alte țări mediteraneene africane în Europa. În Maroc, conform estimărilor Ministerului Afacerilor Interne din Rabat, există în jur de 20,000 de oameni din Africa sub-Sahariteană, care vor să ajungă în Spania.

Pentru a nu invada țări precum Spania, Italia sau Grecia, la granițele externe ale U.E., o agenție europeană a fost înființată de către Managementul Cooperării Operaționale la Granițele Externe a Statelor Membre ale Uniunii Europene, pe scurt Frontex (în franceză "Agence européenne pour la gestion de la coopération opérationnelle aux frontières extérieures"). Este o agenție comună a Uniunii Europene cu baza la Varșovia, cu scopul protejării granițelor externe împotriva imigranților ilegali.

Observă care sunt rutele cele mai comune ale imigranților ilegali reprezentate de însăși Frontex. Reține totuși: rutele principale aeriene ale imigranților încă sunt valabile. Mulți migranți optează pentru viza de turist și după expirarea vizei rămân aici în mod ”ilegal”.

Aici poți observa cum Frontex a securizat Marea Mediterană în 2009: http://clandestinenglish.files.wordpress.com/2009/05/keyseaoperationfrontex.jpg

Multe dintre organizațiile drepturilor omului critică Frontex în legătură cu protecția militară anti-refugiați din regiunea mediteraneană. Refugiații reținuți la mal au dreptul de a face cerere pentru azil. Nu trebuie trimiși înapoi dacă se confruntă cu persecuții sau tratament rău în țara de origine. Conform organizației Pro Asylum, în jur de 8100 de persoane au murit călătorind spre granițele externe ale U.E. în ultimii 20 de ani, până în 2008. În 2007 erau înregistrate în jur de 2000 de decese.

În 2009, refugiați din Senegal au descris cum a decurs călătoria: ”Vâsleam de trei zile când ne-a oprit o barcă a poliției. Nu ne-au oferit apă. Ne-au amenințat că ne distrug barca dacă nu ne întoarcem imediat. Eram aproape morți de sete și aveam cadavre la bord. Cu toate acestea, a trebuit să ne întoarcem în Senegal”.