Globalizarea
Modulul explică interdependețele la nivel global, aspectele lor controversate și modalitatea în care acestea afectează cotidianul
Aspectul economic al globalizării
Dimensiunea economică a globalizării este legată de rețeaua economică globală. Liberalizarea economiei mondiale a condus la creșterea circulației mărfurilor, a serviciilor, persoanelor și capitalului. Faptul că restricțiile naționale privind comerțul extern au fost ridicate și frontierele deschise a dus la conexiuni din ce în ce mai strânse între companii, iar companiile multinaționale îşi externalizează de cele mai multe ori producția de bunuri către aşa-zisele țări cu salarii mici, cu scopul de a reduce costurile.Extracția materiilor prime, producția, comerțul și consumul din lume sunt astfel legate unele de altele și caracterizate de dependențe la nivel mondial.
Aparatele electrice, îmbrăcămintea, mobilierul și produsele alimentare sunt exemple de comerț zilnic prin care globalizarea economiei este explicată în mod clar. Dar cum ajungem de fapt la produsele noastre și ce se întâmplă cu ele după ce le aruncăm? Activista și prezentatoarea de origine americană Annie Leonard, și-a pus aceste întrebări de asemenea, iar câteva răspunsuri pot fi găsite în filmul ei „The Story Of Stuff” („Povestea lucrurilor").