Drepturile omului

Această tematică se referă la drepturile omului, ce sunt ele, ce legătură au cu noi și modalitățile în care le putem proteja

Istoria DU

“Când aud pe cineva că argumentează sclavia, simt un impuls puternic de a o vedea aplicată asupra lui” Abraham Lincoln

La nivel mondial, o parte importantă a vieții noastre o constituie drepturile omului. Încălcarea lor contribuie la fenomenele de sărăcie, inegalitate economică, violență, inegalitatea de gen, degradarea mediului înconjurător și multe altele.

Ideea că oamenii au anumite drepturi nu este chiar modernă. Merge împreună cu omenirea, încă din antichitate. Cele mai cunoscute exemple sunt Codul lui Hammurabi, Carta Cyrus a Drepturilor Omului sau legislația diferitelor orașe grecești. Dacă vorbim despre aceste documente, trebuie luat mereu în considerare fondul istoric. Dacă nu, le putem analiza în mod greșit. De exemplu, sclavia și războaiele erau considerate perfect normale și morale în Atena, orașul cunoscut pentru aplicarea primei forme a democrației.

În prezent, drepturile omului sunt alcătuite din acordurile sistemelor internaționale și naționale precum și alte angajamanete ce le garantează respectarea. Sistemul compact din prezent a fost elaborat la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în iunie 1945, odată cu adoptarea Cartei Națiunilor Unite.

Ulterior, alte documente au fost adoptate, mai ales Declarația Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (10.12.1948). Declarația a fost elaborată direct după experiența celui de-al Doilea Război Mondial și reprezintă prima expresie globală asupra drepturilor la care toate ființele umane sunt intitulate inerent. A devenit cel mai tradus document vreodată, conform Cărții Guiness a Recordurilor, fiind tradusă în 370 de limbi. Diferite instrumente asupra drepturilor omului au fost dezvoltate și recunoscute de comunitatea internațională (regională și globală), ce acoperă sectoare specifice precum drepturile copilului sau triburilor indigene, Lista lor completă poate fi găsită în biblioraft.

Alte documente legate de problematicile drepturilor omului:

Întrebări de reflecție

  • Ce ai aflat nou?