Drepturile omului

Această tematică se referă la drepturile omului, ce sunt ele, ce legătură au cu noi și modalitățile în care le putem proteja

Sarcină practică

  • Prima oară, identifică pe hartă organiazațiile sau instituțiile, inclusiv cele de stat etc. din împrejurimi, care pot oferi asistență/consultare, sau cele în care poți contribui activ. Urmărește programele lor din:
    • 1) activism, lobby și advocacy, inclusiv elaborarea de rapoarte ce contribuie la schimbarea politicilor;
    • 2) activități educaționale și de creștere a gradului de conștientizare;
    • 3) asistarea celor cărora le-au fost încălcate drepturile.
  • Acum imaginează-ți că și-au fost încălcate ție drepturile, ex: discriminarea pe baza vârstei când ai aplicat pentru o nouă slujbă. Identifică ce ONG sau alte corpuri ar putea să te ajute să rezolvi situația, dar și cele care ar putea să te ajute să ridici gradul de conștientizare asupra problematicii sau să implementeze activități de advocay. Propune strategii care ar putea fi implementate.